Ce-ar fi daca am fi pur si simplu niste entitati? Niste lumini fara varsta? Sa fim asa, niste mingiute de lumina, numai sa ne pastram sexul, si sa nu imbatranim niciodata. Sa fim exact ceea ce suntem acum, doar ca fara fizic, doar caracterul. Multe caractere care zboara… ca vorba aia, daca tot e sa fii o minge de lumina, doar nu ai sa mergi.
Singura problema e ca nu as mai putea conduce o masina… da, ar fi naspa sa fii o mingiuta de lumina.
Pe de o parte… cum am putea sa ne dam seama de caracterul nostru, daca nu am putea vorbi? Presupunem ca putem vorbi, in cazul asta. Suntem niste globulete de lumina vorbitoare. Si nu avem varsta… pai degeaba traim. Doar ca teoretic nu traim. Si ce este timpul si spatiul, daca nu exista corpuri care sa il masoare, care sunt trecatoare?
Dar sa schimb subiectul. Dupa parerea mea, cu cat esti mai mare, cu atat trece timpul mai repede, si invers. Asa cred eu. De exemplu, mie mi se pare ca timpul trece mult mai greu pentru o furnica, decat pentru un om. Pai furnica aia face o gramada de timp de la musuroi pana la o bucata de paine, sa spunem. Noi facem 3 pasi. E ciudat… Noi ne traim micile vieti pe Pamant, si Pamantul se invarte in jurul Soarelui cu inca cateva mii de kilometri. Noi ne zbatem pe Pamant, in orase precum Vasluiul, in timp ce planetele se invart, toate se misca, continentele se mai despart sau se mai apropie cu cativa centimetri pe an. Suntem ca bacteriile, cu durata mica de viata fata de ceea ce e cu adevarat important. Ni se pare ca un cutremur a devastat Japonia? Si ce? Vi se par multi 1000-2000 de ani de istorie? Pai planeta noastra are 4,5 miliarde de ani. Miliarde! Credeti ca Pamantul nu a mai vazut vietati mici care se chinuie sa supravietuiasca fara niciun scop?
E destul sa te uiti la cer noaptea, sa vezi milioanele de stele, si iti dai seama cat de micut esti. Licenta, sesiune, examene, proiecte? Pentru ce? Ca apoi sa te angajezi pe un salariu de nimic, sa te casatoresti, sa faci copii… sa perpetuezi specia umana, sa ajuti economia tarii… tari, tari care la un uragan pot fi devastate complet. De ce e mai importanta viata unui om care a murit pe trecerea de pietoni fata de cea a unuia care a murit in razboi? Pentru ca in razboi mor multi deodata, nu e unicul, e ceva normal, nu ne mira cu absolut nimic. Dar vietile celor care au iubit persoana respectiva sunt afectate pentru totdeauna. Se schimba cursul, se schimba destine (hm, cum sa se schimbe destinul, oricum nu stii care e, este destinul si punct. la sfarsit tot acolo ajungi).
Sunt atatea momente in care iti poti pierde viata, si tu nu realizezi. Si intr-un final, chiar daca ai realiza, care ar fi diferenta? Poti sa cazi dintr-un copac fix langa o roata mare de fier, si sa nu-ti dai seama ca tu puteai sa nu te mai ridici vreodata de acolo. Poti sa suferi un atac de cord si tot sa nu realizezi ca nu-ti traiesti viata cum trebuie. Si asta e chestia! Realizezi, nu realizezi, toti mor, nimeni nu e mai mare decat Pamantul… care la randul lui o sa moara candva, cand Soarele o sa fie o giganta rosie, si mai apoi o pitica alba… si o sa moara si Soarele… Si tot…
Si scopul? care e scopul? E de ras numai faptul ca scriu pe blog acum, cand atatea alte lucruri marete se intampla pe lumea asta. Eu, o mica bacterie in tot universul. Sau mai degraba un proton, neutron.. quarc.. sau ce era.. mai mic de-atat nu stiu.
Si am pretentia sa influentez vietile altora… Nu o sa se intample… Poate pentru scurta durata…
Si imi gasesc singura scopuri mici in toata viata asta, care sa ma bucure, sa nu ma faca sa ma simt neimportanta. Vezi lista. Ca atunci cand ii dai calului un morcov dinainte, si el nu vede pe langa el nimic, merge tot inainte, dupa morcov. Suntem orbiti de scopuri mici… dar asta e, asta ne face pe noi sa ne simtim bine. Nu ne trezim niciodata sa vedem merele si zaharul de pe parti, sa ne dam seama ca putem rupe monotonia unei vieti impuse… Ai chiulit de la ore? O nuuuu… Ai fugit de-acasa? O nuuuu… s.a.m.d.
De-aia… de-aia vreau sa fiu o luminita, o entitate. Adica doar sufletul, intr-un final. Pentru ca nu ar mai fi timp care sa-mi masoare existenta, pentru ca noi, fiintele efemere, am creat timpul.
