Category: soferul vip


Yeeey

People, watch out!

Gata, oameni buni, am carnet! Da, sunt conducator auto categoria B (momentan, sper eu :D ), asa ca paziti-va! Multumesc pe aceasta cale scolii de soferi “Soferul VIP“, in special instructorului meu, deoarece el m-a invatat tot ce stiu acum. Si cu ambreiaaajul, si cu viteeeezele… ehehe. Parcarile si gararile mai trebuie repetate, dar stau fara griji, inca mai am instructiunile magice scrise pe o foaie. :D

Multumesc de asemenea si instructorului din Vaslui, care a stat cu mine 6 ore pana am ajuns si eu la rand la examen. Da, a fost o zi luuunga.

P.S. Cand dati examenul, nu uitati sa nu fiti chiar asa de concentrati, deoarece la un moment dat e posibil sa nu mai auziti indicatiile politistului; in principiu le auziti, dar creierul nu mai transforma mesajul.

P.P.S. Aparent daca pici prima oara esti pedepsit sa astepti doua luni dupa ce dai sala, nu mai esti programat intr-o luna… grea asteptare.

Examen auto

Am dat astazi sala… in Vaslui.

Informatii utile:
Taxa de permis, 68 lei, se plateste la CEC sau BCR. Pregatiti-va nervii pentru ca o sa stati la coada mai mult de 30 de minute, chiar daca sunt 2 oameni in fata voastra. Ce se intampla? Ei fac banking cu BCR… Asa ca din cand in cand mai striga doamna de la ghiseu: Doamna Gradinaru? Veniti va rog… Domnul Popa? Haideti… Si staaati si va uitati cum altii va iau locul, desi voi sunteti primii la rand. A nu mai spune ca doamna Gradinaru si domnul Popa primesc bani din strainatate, asa ca mai dureaza juma’ de an pana scrie tantea de la ghiseu niste foi, ca apoi doamna Gradinaru, si chiar si domnul Popa, sa spuna ca vrea jumatate de bani in valuta, si jumatate in lei… Doar asa, ca sa mai dureze inca 5 ani.

Taxa de examinare, 5 lei , se plateste la Primaria Vaslui, cladirea aia noua, undeva la parter, dar tot trebuie sa urcati niste scari. Acolo va intampina fie niste doamne care atunci au treaba, nu au timp sa incaseze niste bani, fie niste doamne care discuta cu prietenele lor despre odraslele pretioase, sau despre unde si-au petrecut concediul.

Inca un cazier judiciar (unul l-ati lasat la scoala de soferi). 10 lei la Trezorerie. Eh, acolo nenea a fost de treaba, ori era inca fresh pentru ca abia incepuse programul. 2 lei la Posta pe timbru fiscal. Din fericire si acolo o tanti de treaba. La Politie (sus, pe Salcamilor), o coada de 5 persoane, toti asteptau sa ia cererile tipizate pentru eliberarea cazierului. Politistul statea de vorba cu un coleg de breasla. Abia cand a venit cineva si a cerut in mod expres cererea, si-a dat seama ca asta asteapta toata coada aia de oameni.

La eliberarea permiselor, in Crucea Garii, coada, muuuulta lume. Un singur nene la un ghiseu, saracul, inca mai era amabil. Imediat ne-a trimis la facut poza, si apoi ne-a spus sa asteptam sa ni se dea inapoi dosarul, cu programarea la traseu. Dap, intai te programeaza la traseu, si apoi dai sala.

Programul pentru examenul pe calculator, este intre orele 8:30 – 13:30. In acest timp intra cam 3-4 ture a cate 20 de oameni. Inauntru sunt doar 8 calculatoare, si o singura doamna. Cat timp cele 8 persoane dau testul, restul asteapta pe scaune, fara sa vorbeasca. Veti primi niste hartiute care au un cod. Daca nu va citeste monitorul codul, miscati foaia. Chiar si 5 minute dureaza… miscati foaia, stanga, dreapta, sus, jos, o sa reusiti. Apoi, bafta!

Faceti chestionare de pe site-ul http://www.permis-de-conducere.ro deoarece are fix aceleasi intrebari ca la Politie. Ieri am rezolvat toate cele 39 de chestionare de pe site-ul asta, si toate intrebarile de astazi erau ca acolo. Sincer, nu puteti pica daca faceti de cel putin 2 ori aceste chestionare. Puteti incerca sa rezolvati chestionare si pe site-ul Politiei, singura diferenta este ca nu iti spune ce ai gresit. A, si in plus, se repeta foarte multe intrebari.

Concluzie: taxa permis auto – 68 lei – BCR, CEC
taxa examinare – 5 lei – Primarie
cazier judiciar – 10 lei Trezorerie, 2 lei timbrul fiscal, la Posta

In rest, dosarul trebuie sa contina: fisa de scolarizare (aia de la scoala de soferi, cu poza pe ea), copie dupa buletin, cererea pentru examen cred (o foaie tipizata, in care completati datele personale). In plus, pentru cei care nu dau examenul in orasul in care au facut scoala, trebuie sa existe copie dupa autorizatia scolii, copii dupa atestatele de pregatire profesionala a profesorului de legislatie si a instructorului.

P.S. Nu trebuie neaparat dosar plic, e bun si ala de plastic, transparent, cu sina.

Ambreiajul, Andra! Asigură-te, Andra! Întotdeauna să te asiguri! Eu îţi spun, dacă vrei să iei permisul, faci cum îţi spun eu… dacă nu, treaba ta! Nu schimbi niciodată banda pe trecerea de pietoni! De ce ai schimbat banda pe trecerea de pietoni? Cum nu? Roata din spate încă era pe trecere! Dă prioritate la pietoni, Andra! Cum nu l-ai văzut? Fii mai atentă, că nu se ştie niciodată când îţi sare unul în faţă! Hai, uşor ambreiajul, ţine-l acolo! Ţine-l acolo ţi-am spus! Apasă uşor pe acceleraţie! Accelerează, Andra! Nu dormi! Hai, hai, calc-o! Uşor, mai las-o să meargă, hai, ambreiaj frână. Uşor, nu forţa frâna! De ce ai forţat frâna? *Frână bruscă* De ce nu faci stopul? Cum care stop? Nu te uiţi la indicatoare?

Hai, parcare la Dacia… Lasă distanţa! Vezi dacă n-ai lăsat distanţa? Vezi dacă n-ai luat bine reperul? Hai, şi ce dacă claxonează, lasă-l să claxoneze! Aşa, bravo, Andra, vezi că se poate?! Cu puţină răbdare şi dacă mă asculţi pe mine îţi iese!
ufffffffffffffffff……………………………………………………………… mi-e dor

Cei 5 de A: ambreiajul, Andra, asigură-te, Andra, accelerează!



Statistici

Am găsit nişte statistici pe internet legate de şcolile de şoferi din Iaşi. Datele au fost luate între lunile octombrie şi decembrie, de la toate şcolile de şoferi. Ce pot să spun este că la nivel de Iaşi doar 36 % din candidaţi trec examinările din prima. Mi se pare absolut incredibil. Sunt foarte puţini… Nu spun că nu e bine, într-un final nu te joci cu aşa ceva, e vorba şi e viaţa altora care este pusă în pericol. Însă stau şi mă gândesc, doar aşa de puţini candidaţi sunt apţi să conducă o maşină? Şi dintre aceştia să zicem că 5 % au dat şpagă, şi alţi 5 % au mai făcut şi altă dată şcoala, doar că le-a expirat dosarul.

Statisticile la nivel de şcoli de şoferi mi se par eronate, şi nu arată adevărul. Unele şcoli de şoferi, datorită vechimii, reclamei, mai ştiu eu, au sute de elevi pe acea perioadă de trei luni, iar altele au doar 8 sau sub 10 în general. Nu este acelaşi lucru un procent de 30%. Cu cât sunt mai puţini elevi, cu atât în statistici se observă mult mai bine când un elev pică. Ce sunt 2 candidaţi din 100, faţă de 2 candidaţi din 8? Şi aşa şcolile cu mai puţini clienţi pică prost, şi pe viitor vor avea şi mai puţini, şi invers.

Plus că nu totul ţine de instructor şi de şcoală. Multe persoane pur şi simplu nu sunt apte pentru a conduce un autovehicul, nu au reflexele necesare. Asta e! Sau poate aveau o zi proastă atunci când au dat examenul. Sau poate au prins vreun poliţist care are ciudă în general pe şoferi. Sau poate a pus o frână prea bruscă de i-a zburat cafeaua poliţistului. Asta nu arată că şcoala de şoferi nu este ok, şi că nu are instructori buni.

Nu ştiu ce să mai spun… nici nu ştiu cum s-ar putea face o statistică corectă.

Aştept să-mi mai vină idei.

Azi dimineaţă am avut cea de-a zecea şedinţă de conducere. A fost super, adrenalină, nervi, stres, bucurie, înjurături (în gând), ce să mai, extraordinar. Traficul din Iaşi te poate duce la disperare uneori, însă odată ce înveţi străzile, şi cel mai important, ştii unde vrei să ajungi, totul e simplu.

Mi-am dus instructorul la disperare de câteva ori, bineînţeles, din cauza ambreiajului… Mi s-a oprit şi motorul o dată… încă nu ştiu exact de ce, dar poate o să aflu. A fost foarte tare. Încă vreo câţiva ani şi multe milioane în plus, şi poate o să mai tai ceva de pe listă.

În toate trebuie să am multă răbdare. Uşor de spus, greu de făcut. Stau şi număr orele până la următoarea şedinţă, trec săptămânile atât de greeeu. Şi totuşi, încă 5 şedinţe, şi gata. Urmează cea mai grea perioadă din tot anul: pregătirea licenţei şi lunga aşteptare până la data când voi fi programată la traseu. Şi apoi, dacă voi lua carnetul, şi mai lunga aşteptare până îl trimit ăia acasă.

Şi ce nu înţeleg este faptul că nicio şcoală de şoferi nu învaţă elevul să pună benzină/motorină. Nimeni nu îţi spune: astăzi vom merge la benzinărie ca să înveţi şi tu să scoţi capacul la rezervor şi să ştii ce benzină să îi ceri ca să nu-ţi dea ăia ţeapă.

În rest, toate bune. Stăteam eu şi mă gândeam la importanţa instructorului. El e unul singur, elevi sunt sute. După ce iei carnetul, mereu îţi aminteşti ceea ce ţi-a spus acel om. Bun, rău, el ţi-a spus. Tu doar ai fost nevoit să ţii minte. Şi peste ani şi ani, ai să împărtăşeşti cu alţii ce ţi-a spus el, şi peste ani şi ani, ai să contrazici de multe ori pe alţii pentru că ţie “aşa ţi-a spus instructorul”, nu oricine.

Dap… şi cam asta e treaba pe azi. Mult scris, nimic de spus. :D

Si fac scoala de soferi … yey :D .. La “Soferul VIP” ( soferul vip) in Iasi, cea mai buna scoala de soferi din Iasi. Unii ar spune ca e un nume pretentios cand il citesti prima oara intr-o lista lunga de scoli de soferi, doar ca odata ce te inscrii, incepi sa fii mandru ca ai sa iesi un VIP (pă sistem :-j). :D

Chiar daca sediul e departe de mine, respectiv langa Carrefour Felicia, cu tramvaiul dureaza 30 de minute. Profesorul de legislatie explica foarte bine, si e foarte amuzant. Ce mi-a atras atentia la ei a fost o oferta pe care au avut-o mai demult… au dat toti banii inapoi elevului care a luat sala si traseul din prima.

Pe de o parte, e putin ciudata aceasta oferta. Face sa para ca atunci cand unul din elevi ia carnetul din prima, e sarbatoare => e posibil sa existe probleme cu scoala in sine, din moment ce gradul de promovabilitate e asa de mic. Insa am inteles ca de fapt la toate scolile e asa, deoarece politistii sunt foarte exigenti.

Acum fac orele de conducere pe Dacia Logan, si e chiar foarte bine. Desi am muuulte probleme cu ambreiajul (de fapt e ceva personal :) ) ) ma descurc. Instructorul e caaalm, rabdatooor si in general destinde atmosfera (un lucru foarte bun cand conduci, nu stai stresat si incordat la volan).

Daca tot fac reclama, sa spun si preturi: 650 lei pe Matiz, 700 lei pe Logan, 750 lei Ford Fiesta si 800 lei pe Ford Focus. Sincer, chiar sunt cele mai mici preturi din Iasi la o firma, in rest, ce e mai ieftin e la instructor autorizat. A, si acum este si oferta, cine se inscrie in aprilie, primeste 2 sedinte gratuit. Eu nu am prins oferte… niciuna… asta a fost ca sa-mi faca mie in ciuda.

Pentru toti cei care fac scoala de soferi, le recomand site-ul http://www.permis-de-conducere.ro/ . Aici gasiti chestionare exact ca pe site-ul politiei (http://www.drpciv.ro/) doar ca va arata ceea ce ati gresit.

Fisa medicala cea mai ieftina se poate face la Policlina Nicolina, 55 lei, in 3 ore e gata ( intre 11-14:00), iar examenul psihologic se poate da tot acolo si costa 30 lei.

Si cam atat… concluzia: Soferul VIP, cea mai buna scoala din Iasi, din punct de vedere al pretului, seriozitatii si rabdarii.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.