Category: Uncategorized


Paranteza

Am uitat să vorbesc despre fabulosul interviu pentru fabulosul post de recepţioner la fabulosul Hotel Racova, VS. Intru în hol, încă 20 de oameni chemaţi toţi la aceeaşi oră. Toţi la 4 ace, nimeni nu stătea de vorbă, că na, e concurenţa. Mă aşez frumos pe scaun, puţin îngrijorată că în pantaloni negri şi cămaşă nu o să dau bine, şi aştept. La 10 fix, o domnişoară de după un birou strigă nişte nume, eu fiind a doua, şi ne spune să urcăm la etajul 2. Ne conformăm. După o scurtă aşteptare de 5 minute, cât a durat interviul unei fete de dinaintea mea, intru şi eu în încăpere.

Comisia mă aştepta :) ) . Două birouri, unul pus puţin pe diagonală, şi unul de-a lungul unui perete, în mijloc un scaun. Ca la CIA, în camera în care sunt anchetaţi teroriştii. Un nene mă scruta ameninţător. Dau bună ziua, cu greu mi se răspunde, mi se spune să mă aşez, totul ok. În dreapta mea două doamne, în stânga un nene. Şi începe primul set de întrebări, adresate de către respectabilul domn, foarte relevante pentru postul de recepţioner: eşti căsătorită? ai gânduri să te căsătoreşti? de ce depinde asta? Scap uşor de întrebări, apoi încep doamnele, cu întrebări tipice, clar găsite repede pe internet: de ce ai ales hotelul nostru? R. Păi doamnă, să vedeţi. Eu nu am bani, şi vreau să câştig bani, şi sincer, numai anunuţul dvs. era în ziar, altele nu mai erau, şi m-am gândit că ce-o fi o fi, ca-n bancul ăla … :) ) asta aş fi vrut să spun. Nu, răspunsul a fost vrăjeala tipică… Vai, am văzut firma dumneavoastră şi este pe domeniul meu, dintotdeauna mi-am dorit să lucrez în acest hotel, consider ca o sa ajung foaaaarte importantă daca am să lucrez ca recepţioner la un hotel fantomă.

Mhm. Următoarea întrebare: care este ultima carte citită? foarte relevant într-adevăr. Mă testează să vadă dacă am ce discuta cu femeia de servici, pentru că nu mai stă nimeni la hotelul ăla. Dar care este ultimul film văzut? acelaşi răspuns.

to be continued… că şi-aşa asta fac toată ziua la muncă.

Examen auto

Am dat astazi sala… in Vaslui.

Informatii utile:
Taxa de permis, 68 lei, se plateste la CEC sau BCR. Pregatiti-va nervii pentru ca o sa stati la coada mai mult de 30 de minute, chiar daca sunt 2 oameni in fata voastra. Ce se intampla? Ei fac banking cu BCR… Asa ca din cand in cand mai striga doamna de la ghiseu: Doamna Gradinaru? Veniti va rog… Domnul Popa? Haideti… Si staaati si va uitati cum altii va iau locul, desi voi sunteti primii la rand. A nu mai spune ca doamna Gradinaru si domnul Popa primesc bani din strainatate, asa ca mai dureaza juma’ de an pana scrie tantea de la ghiseu niste foi, ca apoi doamna Gradinaru, si chiar si domnul Popa, sa spuna ca vrea jumatate de bani in valuta, si jumatate in lei… Doar asa, ca sa mai dureze inca 5 ani.

Taxa de examinare, 5 lei , se plateste la Primaria Vaslui, cladirea aia noua, undeva la parter, dar tot trebuie sa urcati niste scari. Acolo va intampina fie niste doamne care atunci au treaba, nu au timp sa incaseze niste bani, fie niste doamne care discuta cu prietenele lor despre odraslele pretioase, sau despre unde si-au petrecut concediul.

Inca un cazier judiciar (unul l-ati lasat la scoala de soferi). 10 lei la Trezorerie. Eh, acolo nenea a fost de treaba, ori era inca fresh pentru ca abia incepuse programul. 2 lei la Posta pe timbru fiscal. Din fericire si acolo o tanti de treaba. La Politie (sus, pe Salcamilor), o coada de 5 persoane, toti asteptau sa ia cererile tipizate pentru eliberarea cazierului. Politistul statea de vorba cu un coleg de breasla. Abia cand a venit cineva si a cerut in mod expres cererea, si-a dat seama ca asta asteapta toata coada aia de oameni.

La eliberarea permiselor, in Crucea Garii, coada, muuuulta lume. Un singur nene la un ghiseu, saracul, inca mai era amabil. Imediat ne-a trimis la facut poza, si apoi ne-a spus sa asteptam sa ni se dea inapoi dosarul, cu programarea la traseu. Dap, intai te programeaza la traseu, si apoi dai sala.

Programul pentru examenul pe calculator, este intre orele 8:30 – 13:30. In acest timp intra cam 3-4 ture a cate 20 de oameni. Inauntru sunt doar 8 calculatoare, si o singura doamna. Cat timp cele 8 persoane dau testul, restul asteapta pe scaune, fara sa vorbeasca. Veti primi niste hartiute care au un cod. Daca nu va citeste monitorul codul, miscati foaia. Chiar si 5 minute dureaza… miscati foaia, stanga, dreapta, sus, jos, o sa reusiti. Apoi, bafta!

Faceti chestionare de pe site-ul http://www.permis-de-conducere.ro deoarece are fix aceleasi intrebari ca la Politie. Ieri am rezolvat toate cele 39 de chestionare de pe site-ul asta, si toate intrebarile de astazi erau ca acolo. Sincer, nu puteti pica daca faceti de cel putin 2 ori aceste chestionare. Puteti incerca sa rezolvati chestionare si pe site-ul Politiei, singura diferenta este ca nu iti spune ce ai gresit. A, si in plus, se repeta foarte multe intrebari.

Concluzie: taxa permis auto – 68 lei – BCR, CEC
taxa examinare – 5 lei – Primarie
cazier judiciar – 10 lei Trezorerie, 2 lei timbrul fiscal, la Posta

In rest, dosarul trebuie sa contina: fisa de scolarizare (aia de la scoala de soferi, cu poza pe ea), copie dupa buletin, cererea pentru examen cred (o foaie tipizata, in care completati datele personale). In plus, pentru cei care nu dau examenul in orasul in care au facut scoala, trebuie sa existe copie dupa autorizatia scolii, copii dupa atestatele de pregatire profesionala a profesorului de legislatie si a instructorului.

P.S. Nu trebuie neaparat dosar plic, e bun si ala de plastic, transparent, cu sina.

Câteva poze

Câteva poze făcute ieri imediat după lapoviţa/măzărichea de aprilie, şi colecţia mea de balene din Cagliari, Sardinia

This slideshow requires JavaScript.

Si fac scoala de soferi … yey :D .. La “Soferul VIP” ( soferul vip) in Iasi, cea mai buna scoala de soferi din Iasi. Unii ar spune ca e un nume pretentios cand il citesti prima oara intr-o lista lunga de scoli de soferi, doar ca odata ce te inscrii, incepi sa fii mandru ca ai sa iesi un VIP (pă sistem :-j). :D

Chiar daca sediul e departe de mine, respectiv langa Carrefour Felicia, cu tramvaiul dureaza 30 de minute. Profesorul de legislatie explica foarte bine, si e foarte amuzant. Ce mi-a atras atentia la ei a fost o oferta pe care au avut-o mai demult… au dat toti banii inapoi elevului care a luat sala si traseul din prima.

Pe de o parte, e putin ciudata aceasta oferta. Face sa para ca atunci cand unul din elevi ia carnetul din prima, e sarbatoare => e posibil sa existe probleme cu scoala in sine, din moment ce gradul de promovabilitate e asa de mic. Insa am inteles ca de fapt la toate scolile e asa, deoarece politistii sunt foarte exigenti.

Acum fac orele de conducere pe Dacia Logan, si e chiar foarte bine. Desi am muuulte probleme cu ambreiajul (de fapt e ceva personal :) ) ) ma descurc. Instructorul e caaalm, rabdatooor si in general destinde atmosfera (un lucru foarte bun cand conduci, nu stai stresat si incordat la volan).

Daca tot fac reclama, sa spun si preturi: 650 lei pe Matiz, 700 lei pe Logan, 750 lei Ford Fiesta si 800 lei pe Ford Focus. Sincer, chiar sunt cele mai mici preturi din Iasi la o firma, in rest, ce e mai ieftin e la instructor autorizat. A, si acum este si oferta, cine se inscrie in aprilie, primeste 2 sedinte gratuit. Eu nu am prins oferte… niciuna… asta a fost ca sa-mi faca mie in ciuda.

Pentru toti cei care fac scoala de soferi, le recomand site-ul http://www.permis-de-conducere.ro/ . Aici gasiti chestionare exact ca pe site-ul politiei (http://www.drpciv.ro/) doar ca va arata ceea ce ati gresit.

Fisa medicala cea mai ieftina se poate face la Policlina Nicolina, 55 lei, in 3 ore e gata ( intre 11-14:00), iar examenul psihologic se poate da tot acolo si costa 30 lei.

Si cam atat… concluzia: Soferul VIP, cea mai buna scoala din Iasi, din punct de vedere al pretului, seriozitatii si rabdarii.

Another funny vid

Hi hi :) )

Revolutie

Oameni buni, daca as fi acum in Romania, as fi prima din Piata Victoriei pentru a face Revolutie. Nu un simplu protest trebuie acum, ci trebuie dat tot Guvernul jos. Boc trebuie sa cada inca o data :) .

Este jale in tara, JALE. Fac orice ca tot noi, clasa de jos, sa suferim. Aproape imi dau lacrimile cand vad in ziare si la stiri cate se intampla in tara. Si asta imi aminteste de un filmulet interesant:

Si totusi vad in ziare ca… Homosexualii vor sa iasa vineri in strada pentru a arata Bisericii ca au si ei drepturi :| . Da, la noi in Romania, in Bucuresti. :|

Of

è dificile

Mai tineti minte site-ul ala VDC ? :) )

De fiecare data cand ma simt singura, cand am impresia ca viata mea e naspa, ca totul se termina, intru acolo… Citesc ce a mai aparut nou, si dupa aia vreau sa postez… Si imi dau seama ca ce vreau eu sa postez e o prostie :) ) daca pun totul in cuvinte serioase, mi se pare foarte foarte “lame”. Si imi dau seama ca orice as pati, oriunde as fi, nu se merita sa ma plang. Cel putin nu in fata unor necunoscuti…

De ce nu fac toti asa? De ce trebuie ca omenirea asta sa se uite neaparat la un film cum e “The Secret” ca sa isi dea seama ca tot ce trebuie sa faca in viata asta e sa aiba un vis? Ca intr-un final… asta e scopul vietii. Daca te gandesti in fiecare seara ce faci a doua zi si stii ca totul e repetitiv si monoton, adu-ti aminte ca faci asta pentru ca vrei o masina sau altceva, si pentru asta trebuie sa muncesti. Trebuie sa-ti pui tu singur un scop in viata, un morcov prins cu o ata in fata ta, calule. Nu trebuie sa astepti sa se faca o ora si jumatate de teleshopping moral, in care te prostesc niste oameni pe care nu i-ai cunoscut in viata ta.

Vreti film care sa va motiveze? Un film adevarat?  The Bucket List.

Inca nu am o lista intreaga, dar macar lista cu locurile unde as vrea sa ajung am inceput-o deja.

De la mic…

la mare.

A

Inca o intrebare… daca cineva e aproape leguma, sau sufera foarte mult din cauza unei boli, si pune pe altcineva sa il omoare, pe bani… ce este? crima sau sinucidere?

Hint. Moral si practic

Intrebare intrebatoare

Este utila cultura generala?

Eu zic ca da. Ai nevoie de cultura generala ca sa poti lega anumite chestii din alte domenii chiar de domeniul tau. Chiar daca tu te gandesti ca e mai bine sa te axezi pe ceea ce stii tu sa faci cel mai bine, daca ai cunostinte si din alte domenii poti sa legi lucrurile, iti dai seama de ce toate sunt asa cum sunt. Plus ca, nu e ca si cum creierul uman nu ar putea recepta multe informatii…nu e ca si cum trebuie sa stergi ceva ca sa intre altceva. E bine sa stii. Punct.

Asea

Cineva mi-a zis sa explic mai bine ce am scris mai inainte

La prima idee raman cam aceleasi chestii. Mai adaug ca atunci cand cineva gaseste calitatile pe care le admira la persoana iubita in altcineva, plus alte calitati, o paraseste pe prima. Cum sa explic eu… fiecare din noi avem in minte o persoana ideala (cum erau oracolele vechi: cum vrei sa fie iubitul tau? “cu ochi verzi, brunet, romantic, etc” ). Ei, cu cat gasim la cineva  mai multe calitati care se apropie de persoana perfecta, cu atat mai mult vom fi atrasi de el.

La a doua idee… cand ai piciorul mai mic si ai tocuri inalte, tot piciorul tinde sa se “adune” in restul de 5 cm de papuc care a ramas pe pamant…aproape ca mergi pe varfuri. Cand ai piciorul mai lung, se mai mareste distanta papucului pe pamant. Greu de explicat, tare greu.

La a treia idee… Avem focul A, e la inceput, arde cu flacara mare… Se face jar, punem gratarul.  Facem si focul B, care arde cu flacara cat focul A e in stadiul de jar. Cand focul A se stinge, focul B va fi in stadiul de jar… etc.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.