Nu stiu cum pot oamenii sa se trezeasca fara nicio problema la ora 7. Doar daca te culci la 7 seara, poate are o logica. Dar chiar si atunci, te trezesti la 3, vezi ca e noapte si toata lumea doarme, si te culci la loc. Si la 7 tot nu te-ai trezi, pentru ca atunci e somnul cel mai dulce, cele mai frumoase vise, bucuria ca inca mai poti sa dormi efectiv cat vrei.
Dap… s-a naruit totul. Urmeaza o perioada sumbra.
Fain film… e asa frustrant la sfarsit, stii ca se cunosc, dar totusi nu se cunosc, dupa atatea aventuri prin care au trecut. Da, stiu, suna destul de patetic, dar e fain filmul. Si mai ales melodia de la sfarsit, cantata de Alanis Morissette, I remain.
“It is said some lives are linked across time, connected by an ancient calling that echoes through the ages.”
Am fost recent la biserica… da, mai rar, dar se mai intampla… si am prins si predica finala. Si ce spunea preotul: singurul scop al omului pe Pamant este sa il laude pe Dumnezeu.
Mai, pe bune?? Adica, pe bune? Mandrie mai mare ca asta nu cred ca exista… Creezi o omenire intreaga ca sa te laude pe tine? Sa-ti spuna cat esti de mare si de bun si fara de pacat? Pai asa trebuia sa ne programeze de la inceput, sa nu putem gandi noi de unii singuri, sa fim ca niste robotei care il lauda. Dar deh, asa devine jocul mai interesant.
Apoi spune preotul cum ca prin rugaciune se fac miracole, si citeaza din Biblie cum Iisus a vindecat doi orbi. Pai daca se presupune ca Dumnezeu iti oranduieste toate, si el ti-a dat sa fii orb (pentru ca asa spune toata lumea mereu cand vede un om cu probleme, bolnav, “Eh, asa i-a dat Dumnezeu…”), cum ai putea tu prin rugaciune sa schimbi asta? Pai inseamna ca s-ar fi vindecat si singur, pentru ca vorba aia, nu poti sa-ti schimbi destinul, nu?
Si ce mai spune apoi preotul… nu conteaza daca esti bun pe Pamantul asta, daca faci numai bine in jurul tau si esti bun ca painea calda, daca nu te duci saptamanal la biserica, tot in Iad te duci. Pai nene, nu te supara, dar e corect asa? Adica te duci la biserica doar ca sa barfesti sau ca sa mai schimbi o vorba cu un om, fara nicio treaba cu chemarea divina, si tu pe ala il mantuiesti, dar pe mine, ca am stat acasa dar sa presupunem ca ma rog in timpul ala, nu ma mantuiesti. Hai ca eu nu ma duc din lene, dar sunt alti batrani care efectiv nu pot sa ajunga la biserica.
Si apoi completeaza… asa cum Iisus se ducea in lume si ii mangaia pe cei sarmani, asa si ei, preotii, se duc pe la casele oamenilor. Serioooos? Eu n-am mai vazut preot macar prin preajma casei mele de cel putin 3 ani, si asta din cauza ca le este lene… A nu mai spune ca sunt atatea cazuri cand daca nu dai preotilor 5 lei cand vin cu Pastele si Craciunul, fac un semn la usa ta ca sa stie sa nu mai vina alta data.
Si preotul finalizeaza… stiti, saptamana viitoare este hram la noi, daca poate fiecare, cu munca fizica sa ajute…daca nu, cu un banut, pentru ca stiti ca vor veni si alti oaspeti la noi (respectiv familia preotului, eventual superiori de-ai lui), si sigur vreti sa se simta bine. Dar… cu un banut daca puteti ajuta. Sau daca nu, ce are fiecare pe-acasa, o gaina, niste verdeturi, ca nu se simte daca puneti mai multi. Poate reusim daca punem mana de la mana. Si in gandul meu era: dar prin rugaciune nu putem ajuta?
Am fost aseară la concert Direcţia 5. Din păcate, sincer, chiar din păcate, am ajuns puţin mai devreme. Cine îşi etala talentele la ora aia? Andreea Bălan, împreună cu un aşa zis Petrişor. Mă jur că din 5 în 5 minute spuneau: dar, să o aplaudăm pe Andreea, pentru că este foarte talentată; dar să îl aplaudăm pe Petrişor, pentru că este foarte talentat. Şi laudele continuau: să ştiţi că nu cred că este duo mai talentat ca noi, şi care să fi muncit mai mult ca noi pentru “Dansez pentru tine”.
În principiu, atât se auzea: Noi suntem cei mai buni, cei mai talentaţi, nu a mai vazut planeta asta talent ca al nostru, pentru că noi am luat locul 1 la “Dansez pentru tine” şi locul 2 în Mexic, i-am dat pe spate.Aşa că aplaudaţi-ne, pentru că noi suntem “plini de arfe şi talent”.Şi cine credeţi că era publicul ţintă? o şatră de ţigani de prin mijlocul mulţimii, singurii care chiuiau, urlau aplaudau la tot ce spunea domnişoara.
Şi hai, treacă de la mine că se consideră zeiţă pe Pământ, chiar dacă e o fufă proastă de plastic, dar chiar credea că dacă vine în Iaşi relaţionează cu publicul prefăcându-se că vorbeşte moldoveneşte??? Adică pe bune?? Chiar crezi că te admir mai tare când spui: Îi ghini uăi, îi ghini? 
Ceva de genul… voi, muritorilor de rând, voi nu înţelegeţi decât accentul vostru, mă voi coborî eu la nivelul vostru, că poate vă daţi seama că sunt super extra mega talentată…că dacă vorbesc literar nu înţelegeţi. Idioata.
Şi mai şi spunea…vai, eu nu aş vrea să cobor de pe scenă, în general show-urile noastre sunt mai lungi… bine că au scos-o de acolo, că înnebuneam. Şi când a venit Direcţia 5 a fost absolut superb. Ei sunt artiştii adevăraţi. De când mă ştiu eu, de când eram mică şi mă duceam la Zilele Vasluiului şi rămâneam noaptea prin parcuri, m-am distrat extraordinar la concertele lor.
Ei sunt cei care întreţin atmosfera, ei într-adevăr îşi iubesc fanii.A rămas şi solistul, Cristi Enache, şi a făcut poze cu o grămadă de fane, tot erau 50 de fete pe-acolo, inclusiv eu 
. Au fost… extraordinari. Şi pentru asta le mulţumesc!
Nu înţeleg în schimb oamenii care vin la concerte doar ca să asculte, fără să bată şi ei un ritm, fără să se distreze. Oameni, dacă vreţi să ascultaţi muzica în linişte, puteţi să o faceţi şi acasă, nu trebuie să îngroşaţi rândurile la un concert degeaba. Cei din trupă consideră că nu vă place cum cântă, din moment ce nu schiţaţi niciun gest. Chiar a fost penibil ieri când solistul a spus încet către o fană “Te rog frumos cântă şi tu”, fană, vorba vine, care stătea în primul rând. Şi noi, care ne-am distrus vocile urlând şi cântând, eram abia în rândul 2, 3.
Mereu am obsesii la ora 12 noaptea. Acum imi amintisem ca gasisem cand eram mica niste versuri care imi placusera atat de mult, incat ajunsesem sa le scriu pe banci in scoala generala. Timp de 10 minute m-am chinuit sa-mi amintesc autorul : Vasile Voiculescu. Si timp de o ora si ceva, m-am uitat aproape prin toate poeziile… sonete. Si are multe…
“Oricand si ori de unde ma vei striga pe nume,
Chiar de-as zacea in groapa cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sa alerg la tine.” (Sonet CLXXXIII)
Si am gasit. Aleluia!
Si intamplator am mai gasit si altele care mi-au atras atentia:
“Si umbra in tot locul de tine-alaturi sunt,
Caci umbra e ecoul luminii pe pamant. ” (Sonet CXCV)
Deci… prea tare.
Ce vreti, asta e…toate-s cu iubire.
E prea cald… oare asa o sa fie pe lumea cealalta? : ))
Cautam pe internet poze cu Hazel eyes, ca nu stiam sigura cum sunt, si am gasit niste poze pe wikipedia absolut superbe. Ma si sperie, nu stiam ca asa arata ochii atat de aproape. Camera cu care sunt facute pozele este extraordinar de buna.
Astea mi s-au parut cele mai spectaculoase imagini.
Stiu ca e vechi…dar e foarte amuzant, pentru ca inca se aplica 
)
Un an din viaţa unui student:
La inceputul fiecarui semestru:
Dupa prima saptamana:
Dupa a doua saptamana:
Inainte de partiale:
In timpul partialelor:
Dupa partiale:
Inainte de inceperea sesiunii:
Cand afli programarea examenelor:
7 zile inaintea examenului final:
6 zile inaintea examenului final:
5 zile inaintea examenului final:
4 zile inaintea examenului final:
3 zile inaintea examenului final:
2 zile inaintea examenului final:
1 zi inaintea examenului final:
Noaptea dinaintea examenului final:
1 ora inaintea examenului final:
In timpul examenului final:
Dupa ce ai iesit din sala de examen:
Dupa examen, in vacanta:
Asta e viata de student!
Ce-ar fi daca am fi pur si simplu niste entitati? Niste lumini fara varsta? Sa fim asa, niste mingiute de lumina, numai sa ne pastram sexul, si sa nu imbatranim niciodata. Sa fim exact ceea ce suntem acum, doar ca fara fizic, doar caracterul. Multe caractere care zboara… ca vorba aia, daca tot e sa fii o minge de lumina, doar nu ai sa mergi.
Singura problema e ca nu as mai putea conduce o masina… da, ar fi naspa sa fii o mingiuta de lumina.
Pe de o parte… cum am putea sa ne dam seama de caracterul nostru, daca nu am putea vorbi? Presupunem ca putem vorbi, in cazul asta. Suntem niste globulete de lumina vorbitoare. Si nu avem varsta… pai degeaba traim. Doar ca teoretic nu traim. Si ce este timpul si spatiul, daca nu exista corpuri care sa il masoare, care sunt trecatoare?
Dar sa schimb subiectul. Dupa parerea mea, cu cat esti mai mare, cu atat trece timpul mai repede, si invers. Asa cred eu. De exemplu, mie mi se pare ca timpul trece mult mai greu pentru o furnica, decat pentru un om. Pai furnica aia face o gramada de timp de la musuroi pana la o bucata de paine, sa spunem. Noi facem 3 pasi. E ciudat… Noi ne traim micile vieti pe Pamant, si Pamantul se invarte in jurul Soarelui cu inca cateva mii de kilometri. Noi ne zbatem pe Pamant, in orase precum Vasluiul, in timp ce planetele se invart, toate se misca, continentele se mai despart sau se mai apropie cu cativa centimetri pe an. Suntem ca bacteriile, cu durata mica de viata fata de ceea ce e cu adevarat important. Ni se pare ca un cutremur a devastat Japonia? Si ce? Vi se par multi 1000-2000 de ani de istorie? Pai planeta noastra are 4,5 miliarde de ani. Miliarde! Credeti ca Pamantul nu a mai vazut vietati mici care se chinuie sa supravietuiasca fara niciun scop?
E destul sa te uiti la cer noaptea, sa vezi milioanele de stele, si iti dai seama cat de micut esti. Licenta, sesiune, examene, proiecte? Pentru ce? Ca apoi sa te angajezi pe un salariu de nimic, sa te casatoresti, sa faci copii… sa perpetuezi specia umana, sa ajuti economia tarii… tari, tari care la un uragan pot fi devastate complet. De ce e mai importanta viata unui om care a murit pe trecerea de pietoni fata de cea a unuia care a murit in razboi? Pentru ca in razboi mor multi deodata, nu e unicul, e ceva normal, nu ne mira cu absolut nimic. Dar vietile celor care au iubit persoana respectiva sunt afectate pentru totdeauna. Se schimba cursul, se schimba destine (hm, cum sa se schimbe destinul, oricum nu stii care e, este destinul si punct. la sfarsit tot acolo ajungi).
Sunt atatea momente in care iti poti pierde viata, si tu nu realizezi. Si intr-un final, chiar daca ai realiza, care ar fi diferenta? Poti sa cazi dintr-un copac fix langa o roata mare de fier, si sa nu-ti dai seama ca tu puteai sa nu te mai ridici vreodata de acolo. Poti sa suferi un atac de cord si tot sa nu realizezi ca nu-ti traiesti viata cum trebuie. Si asta e chestia! Realizezi, nu realizezi, toti mor, nimeni nu e mai mare decat Pamantul… care la randul lui o sa moara candva, cand Soarele o sa fie o giganta rosie, si mai apoi o pitica alba… si o sa moara si Soarele… Si tot…
Si scopul? care e scopul? E de ras numai faptul ca scriu pe blog acum, cand atatea alte lucruri marete se intampla pe lumea asta. Eu, o mica bacterie in tot universul. Sau mai degraba un proton, neutron.. quarc.. sau ce era.. mai mic de-atat nu stiu.
Si am pretentia sa influentez vietile altora… Nu o sa se intample… Poate pentru scurta durata…
Si imi gasesc singura scopuri mici in toata viata asta, care sa ma bucure, sa nu ma faca sa ma simt neimportanta. Vezi lista. Ca atunci cand ii dai calului un morcov dinainte, si el nu vede pe langa el nimic, merge tot inainte, dupa morcov. Suntem orbiti de scopuri mici… dar asta e, asta ne face pe noi sa ne simtim bine. Nu ne trezim niciodata sa vedem merele si zaharul de pe parti, sa ne dam seama ca putem rupe monotonia unei vieti impuse… Ai chiulit de la ore? O nuuuu… Ai fugit de-acasa? O nuuuu… s.a.m.d.
De-aia… de-aia vreau sa fiu o luminita, o entitate. Adica doar sufletul, intr-un final. Pentru ca nu ar mai fi timp care sa-mi masoare existenta, pentru ca noi, fiintele efemere, am creat timpul.
